Boala Meniere

Home » Articole » Patologie » Boala Meniere

Boala Meniere este o afecţiune vestibulară ce produce un set de simptome recurente ca urmare a acumulării unor mari cantităţi a unui fluid denumit endolimfă la nivelul urechii interne.

Prevalenţa bolii Meniere este dificil de estimat. Un studiu populaţional a descoperit o incidenţă de 15,3 cazuri noi pe an la 100000 de locuitori. Dintre aceştia o treime vor dezvolta boala şi la nivelul celeilalte urechi.
Cauza exactă a bolii Meniere nu este cunoscută. Teoriile include tulburări circulatorii, infecţii virale, alergii, o posibilă reacţie autoimună, migrena şi chiar posibilitatea unei determinism genetic. Experţii nu sunt siguri ce generează simptomele unui episod acut. Unii pacienţi cu boală Meniere au realizat corelaţii cu anumiţi factori, cum ar fi stresul, suprasolicitarea, oboseala, emoţiile puternice, afecţiuni supraadăugate, schimbări de presiune, anumite alimente şi un exces de sare în dietă.
Episoadele pot dura de la 20 de minute până la 24 de ore. Pot să apară de mai multe ori pe săptămână sau distanţate la intervale de săptămâni, luni şi chiar ani. Natura impredictibilă a acestei boli fac dificiă aprecierea modului în care va afecta viitorul unei persoane. Simptomele pot să dispară fără să mai apară vreodată sau pot deveni atât de severe încât să fie invalidante.
Simptome: În timpul unui episod acut, în stadiile iniţiale, principalele simptome sunt vertijul violent, spontan, pierderea fluctuantă a auzului, senzaţia de tensiune în urechi şi/sau tinitusul. Urmarea a unui episod acut o reprezintă o oboseală extremă şi extenuarea, ce necesită o perioadă de somn de câteva ore. Perioada dintre două episoade poate fi la unele persoane complet asimptomatică, în timp ce altele prezintă unele simptome.
În stadiile tardive ale bolii Meniere aceasta se caracterizează mai degrabă printr-un grup de simptome decât printr-un moment în timp. Pierderea auzului este mai pregnantă şi mai puţin fluctuantă. Tinitusul şi/sau senzatia de plenitudine aurala pot fi mai puternice şi mai constante. Episoadele de vertij pot fi înlocuite de tulburări de vedere şi echilibru, cum ar fi mersul dificil în întuneric sau o pierdere bruscă a echilibrului. Uneori precipitări de origine vestibulară (criza otolitică Tumarkin) pot avea loc în acest stadiu al bolii.
Tratamentul: În Statele Unite tratamentul cel mai conservator de lungă durată (menit să scadă severitatea şi frecvenţa atacurilor) include o dietă redusă în sodiu şi folosirea diureticelor. Scopul acestui tratament este de a reduce presiunea din urechea internă. Unii doctori, în special din afara Statelor Unite, evaluează eficienţa potenţială a utilizării betahistinei hidroclorură (Serc) ca suprimant vestibular în boala Meniere.
Medicamentele folosite în timpul unui atac pentru a reduce vertijul, greaţa şi vărsăturile include Diazepam (Valium), promethazina (Phnergan), dimenhydrinate (Formula originală dramamină) şi hidroclorura de meclizină (Antivert). Terapia de reabilitare vestibulară este uneori folosită pentru a contracara pierderea de echilibru ce poate afecta unii oameni între atacuri. Scopul ei este de a reantrena creierul să proceseze informaţiile referitoare la echilibru.
O altă terapie conservatoare nou-introdusă foloseşte un dispozitiv ce emite o serie de pulsaţii aeriene de joasă presiune ce au rolul de a disloca fluidele din urechea internă. Folosirea acestui dispozitiv a fost recent aprobată de FDA şi este evaluată prin teste clinice în SUA.
Pentru cei 20-40% din pacienţi ce nu răspund la măsurile conservatoare, un specilaist poate recomanda o labirintectomie chimică , ce distruge ţesutul vestibular prin injectarea la nivelul urechii a unui antibiotic aminoglicozidic (gentamicină). Un tratament mai agresiv îl reprezintă chirurgia pentru a scădea presiunea din urechea internă (deşi mai puţin folosită acum decât în trecut) sau de a distruge urechea internă sau nervul vestibular, astfel încât impulsurile legate de echilibru nu se mai transmit către creier.

Hidropsul endolimfatic secundar

Hidropsul endolimfatic poate fi primitiv sau secundar. Hidropsul endolimfatic primitiv idiopatic, cunoscut şi ca boale Meniere, nu are o cauză cunoscută. Hidropsul endolimfatic secundar apare ca urmare a unei cauze sau afecţiuni subiacente. De exemplu poate fi secundar unui traumatism cranio-cerebral sau chirurgiei urechii sau poate fi asociat cu alte afecţiuni ale urechii interne, alergii sau boli sistemice (cum ar fi diabetul sau bolile autoimune).
Deşi cauza care stă la baza hidropsului endolimfatic este necunoscută, se crede că acesta este datorat modificărilor cantitative, ale compoziţiei şi/sau presiunii din endolimfei, lichidul din urechea internă. Simptomele tipice ale hidropsului endolimfatic includ presiunea sau tensiunea din ureche, tinitus (sunete ce se aud în ureche), pierderea auzului, ameţeala şi lipsa echilibrului.
Diagnosticul hidropsului endollimfatic este clinic, bazat pe istoria pacientului, simptome şi simptomatologia exisentă. Diagnosticul clinic poate fi susţinut de rezulatele anumitor teste, ce curprind electrocochleografia (EcoG) sau audiometria.
Boala Meniere este caracterizată de atacuri apărute brusc, violente sau episoade de vertij, tinitus, pierderea auzului şi plenitudine aurala. Deoarece hidropsul endolimfatic secundar (HES) este datorat unei afecţiuni de bază, simptomele au tendinţa de a fi continue în locul unor atacuri spontane. Totuşi ele sunt adesea mai puţin severe şi HES poate produce mai puţine modificări ale echilibrului sau auzului decât boala Meniere.
Un regim de hidrops, ce pune accentul pe o dietă echilibrată cu mese la intervale regulate, cu scăderea aportului de sare şi carbohidraţi şi un aport crescut de lichide realizează o îmbunătăţire semnificativă la mulţi pacienţi. Un specialist poate recomnada diuretice. Alte medicamente pot fi utilizate pentru a combate ameţeala persistentă, greaţa sau vărsăturile.
Reabilitarea vestibulară, un tip de terapie fizică specializată, poate îmbunătăţi toleranţa la activitate, tonusul general şi simptome ca ameţeala sau lipsa echilibrului. Dacă ameţeala şi vertijul devin rezistente la tratament celulele ciliate de la nivelul urechii interne pot fi distruse selectiv prin utilizarea medicamentelor ototoxice. În cazuri rare chirurgia poate fi indicată.

Comments

comments

in Patologie de admin

2 Comments

  1. Pingback: Boala Meniere | ORLonline.ro @ Clinica Urechii Bucuresti

  2. ignat iuliana felicia

    Am 35ani.acum 3 ani am fost diagnosticata cu sindrom vertiginos.qm fqcut RMN

     

Leave a Comment