Recuperarea pacientului cu vertij

Home » Articole » Tratament » Recuperarea pacientului cu vertij
39-1

Terapia de reabilitare vestibulară (TRV)

De ce este necesară terapia?

În cazul în care creierul nu se mai poate baza pe informaţia pe care o primeşte de la sistemul vestibular, capacitatea unei persoane de a-şi menţine postura şi de a-şi coordona echilibrul va deveni în întregime dependentă de vedere şi de informaţiile primite de la muşchi şi articulaţii (propriocepţie).
Aceasta poate duce la dezvolatarea unor noi moduri de mişcare pentru a compensa schimbarea şi pentru a evita mişcările capului ce pot determina simptome ca ameţeala sau greaţa.

De exemplu o persoană poate adopta o mişcare exagerată a şoldurilor pentru menţinerea echilibrului, îşi poate roti întregul corp, nu doar capul, pentru a se uita la ceva sau se poate uita întotdeauna în podea pentru a evita să vadă ceea ce pare o activitate frenetică.
Din păcate aceste tipuri de adaptări pot genera dureri de cap, dureri la nivel cervical, contractură musculară, oboseală generală şi o scădere a abilităţii de a antrena creierul să se adapteze la afecţiunea vestibulară, accentând prin urmare simptomele.
Scopul TRV este de a reantrena creierul să recunoască şi să proceseze semnalele de la sistemul vestibular, coroborate cu informaţiile oferite de vedere şi propriocepţie. Aceasta de obicei implică o desensibilizare a sistemului echilibrului la mişcările ce produc simptome.
Ce se întâmplă în timpul TRV?
Un terapeut calificat va efectua un examen complet, ce include observarea posturii, echilibrului, mişcării şi a mecanismelor de compensare.
Folosind rezultatele acestei evaluări, terapeutul va dezvolta un plan individual de tratament ce va include exerciţii ce vor fi efectuate atât în departamentul specializat cât şi acasă şi care combină mişcări specifice ale capului şi corpului cu exerciţii ale ochilor. De multe ori tratamentul consistă şi din activităţi şi exerciţii de întărire a muşchilor şi de creştere a toleranţei la anumiţi stimuli.

Unele din aceste exerciţii şi activităţi pot provoca la început o exacerbare a simptomelor, creierul şi corpul încercând să se adapteze la noul tip de mişcare. Cu timpul şi prin antrenament riguros va apare şi coordonarea dintre ochi, propriocepţie şi sistemul vestibular.

Cum poate ajuta această terapie?

În majoritatea cazurilor echilibrul se ameliorează dacă exerciţiile sunt executate corect şi cu încredere. Tensiunea musculară, durerile de cap şi oboseala vor diminua, iar simptome ca ameţeal, vertijul şi greaţa se vor atenua sau dispare. De multe ori TRV este atât de eficientă încât nu mai este nevoie de nici un alt tratament.

Dacă chirurgia este necesară pentru a corecta o problemă la nivelul urechii interne, terapia va constitui o parte importantă a tratamentului. Un terapeut va face o evaluare vestibulară înainte de operaţie, vizite zilnice în timpul spitalizării pentru a ajuta în exacerbarea temporaă a problemelor de echilibru şi poate oferi o serie de exerciţii simple de făcut acasă după externare. Adesea terapeutul asigură în continuare tratamentul pentru o perosană care s-a refăcut după intervenţia chirurgicală.

Proceduri de repoziţionare a canaliţilor în tratamentul VPPB

În VPPB ameţeala şi alte simptome asociate cu anumite mişcări ale capului se datorează reziduurilor (mici cristale de carbonat de calciu, denumite şi canaliţi) ce s-au detaşat de la nivelul utriculei în vestibulul urechii interne şi s-au strâns într-un anumit segment al urechii interne. Scopul procedurilor de repoziţionare a canaliţilor (PRC) este de a scoate reziduul detaşat dintr-unul din canalele semicirculare astfel încât să nu mai transmită semnale către creier asupra mişcărilor spaţiale
John M. Epley a descris pentru prima oară PRC într-o revistă medicală în 1992. Procedeul original şi multe variante ale acestuia sunt în uzul curent şi sunt denumite uneori şi ca manevra/manevrele Epley.
Printr-o serie de modificări ale poziţiei capului, PRC mişcă canaliţii de la nivelul canalului spre utriculă. Odată ajunşi în utriculă, canaliţii readeră la membrana otolitică, se dizolvă, se fragmenteză sau se mută în zone unde nu pot cauza simptome.
Aceste manevre includ o serie de mişcări specifice ale capului şi trunchiului efectuate de un specialist care observă cu atenţie mişcările oculare asociate fiecărei schimbări de poziţie. PRC pot fi efectuate în cabinetul medical asociate cu medicaţie specifică, cum ar fi diazepamul, pentru a bloca greaţa ce apare în timpul acestei proceduri cu o durată de circa 15 minute. Măsuri de precauţie se iau în zilele ce urmează procedurii pentru a nu exista şansa reîntoarcerii canaliţilor la fosta locaţie dintr-unul din canalele semicirculare.
PRC sunt foarte eficiente, cu o rată de vindecare de 80%. Rata recurenţei VPPB după aceste manevre este redusă, totuşi în anumite condiţii tratamente suplimentare sunt necesare.
Există două manevre principale: manevra Semont-Liberatory şi manevra Epley. Alegerea unei manevre depinde de rezultatele testului Dix-Hallpike (descoperirea canalului implicat) şi dacă reziduul este în interiorul canalului (litiază canalară) sau suspendat pe cupulă (litiază cupulară).
PRC sunt eficiente în litiaza canalară, deoarece ajută la migrarea reziduului liber din zona sensibilă (canal semicircular) într-un loc unde nu va produce vertij. Pot fi eficiente în tratamentul VPPB al canalelor semicircular posterior sau anterior. Majoritatea pacienţilor efectuează această procedură pentru canalul posterior.
Aceste manevre trebuie să fie efectuate de un specialist cu pregătire în aceste manevre şi care este atenţionat în cazul posibilelor traumatisme ale capului sau ale spatelui şi care poate decela anumite condiţii patologice (cum ar fi o fistulă perilimfatică, dezlipire de retină, insuficienţă vertebro-vasculară, reflux esofagian şi altele) ce ar contraindica această procedură.
Posibilele complicaţii ale acestei proceduri includ leziuni ale capului sau ale spatelui sau migrarea reziduului într-un alt canal semicircular.
Bazate pe teoria litiazei cupulare în VPPB, în anii ’80 au fost introduse exerciţiile Brandt-Daroff, de către doctorii T. Brandt şi R.B. Daroff. Ei au sugerat un set de exerciţii ce urmau să fie practicate de mai multe ori pe o perioadă de până la două zile după ce episoadele de vertij poziţional au încetat. Scopul acestor exerciţii era de a mobiliza şi dispersa particulele de la nivelul cupulei canalului semicircular posterior. S-a emis ipoteza că aceste exerciţii ar putea acţiona prin repetarea unui stimul, reducând astfel răspunsul creierului la acesta.
Aceste proceduri implică statul pe marginea patului, mutarea în decubit lateral până ce vertijul dispare, revenirea la poziţia şezândă pentru un interval fix de timp şi apoi mutarea în decubit lateral de partea opusă. Aceste exerciţii se repetă în fiecare zi în mai multe reprize până ce vertijul nu mai apare timp de două zile la rând.

Ca şi în PRC descrise mai sus pentru litiaza canalară, un specialist pregătit în acest sens ar trebui să determine exerciţiile adecvate fiecărei persoane în parte şi să se asigure că acestea sunt practicate corect şi eficient.

Recomandări asupra dietei

Multe persoane cu boala Meniere, hidrops endolimfatic secundar sau ameţeală asociată migrenei descoperă că anumite modificări în dieta lor sunt utile în tratamentul afecţiunii de care suferă. Evitarea anumitor substanţe în afara dietei, cum ar nicotina sau anumite medicamente pot să reducă simptomele.
Echilibrul lichidian al urechii interne
Structurile auditive şi vestibulare pline cu lichid din urechea internă funcţionează în mod normal independent de lichidele din corp. Fluidul ce acoperă celule senzoriale din urechea internă (cunoscut ca endolimfă) îşi menţine un volum constant şi conţine concentraţii specifice şi stabile de sodiu, potasiu, clor şi alţi electroliţi.

Datorită leziunilor sau bolilor, volumul şi compoziţia endolimfei pot să fluctueze odată cu modificările lichidiene sau sangvine din organism. Această fluctuaţie se crede că produce simptomele hidropsului endolimfatic sau ale bolii Meniere – presiune sau tensiune în urechi, tinitus, pierderea auzului, ameţeală şi dezechilibru. Astfel, pentru pacienţii cu boală Meniere (hidropsul primar endolimfatic idiopatic) sau hidrops endolimfatic secundar (ce poate urma unei leziuni a urechii interne) menţinerea echilibrului volemic şi hidro-electrolitic este importantă.

Considerente generale

Dietele pentru menţinerea echilibrului lichidian implică modificări în aportul anumitor substanţe (şi reducerea fluctuaţiilor acestui aport), precum şi reducerea sau eliminarea altor substanţe ce pot afecta în mod negativ urechea internă. Componentele acestei strategii includ:
* Repartiţia uniformă a aportului alimentar pe parcursul unei zile şi de la o zi la alta
* Evitarea alimentelor şi băuturilor cu un conţinut ridicat de sare sau zahăr. Alimentele ce conţin polizaharide (cum ar fi legumele sau cerealele integrale) sunt o alegere mai bună decât cele ce conţin zaharuri simple (cum ar fi zahărul de masă sau mierea). Aportul de sodiu afectează de asemenea echilibrul hidric al organismului şi reglajul acestuia. Medicul personal al fiecărui pacient ar fi cel ce va recomanda aportul adecvat de sodiu.
* Aportul lichidian adecvat în fiecare zi. Dacă este posibil pierderile lichidiene prin activitate fizică sau transpiraţie ar trebui anticipate şi cantităţi adecvate consumate înainte şi după activitatea în medii calde
* Evitarea mâncărurilor şi a băuturilor ce conţin cofeină. Cofeina este un stimulant ce face tinitusul mai puternic. Efectul său diuretic poate produce pierderi lichidiene excesive.
* Limitarea sau eliminarea consumului de alcool. Alcoolul poate afecta urechea internă în mod negativ şi direct prin modificarea volumului şi compoziţiei lichidelor sale.
* Evitarea declanşatorilor migrenelor, incluzând alimente ce conţin aminoacidul tiramină. Exemple de astfel de mâncăruri cuprind vinul roşu, ficatul de pui, cărnurile afumate, iaurtul, ciocolata, bananele, citricele, smochinele, nucile şi brânzeturile maturate (ex. Ceddar sau Brie).
Substanţe în afara dietei
Unele substanţe în afara dietei pot accentua simptomele afecţiunilor vestibulare. Aspirina accentuează tinitusul şi antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), cum ar fi ibuprofenul, pot interfera prin retenţie lichidiană sau dezechilibre hidroelectrolitice. Nicotina (cea din tutun sau din unele produse antifumat) ) poate favoriza simptomele, deoarece scade fluxul sangvin către urechea internă prin vasoconstricţie; produce de asemenea şi creşteri de scurtă durată ale tensiunii arteriale.

Multe din aceste recomandări igieno-dietetice sunt prescrise în mod curent pacienţilor cu boală Meniere, hidrops endolimfatic sau migrenă vestibulară. Un medic sau dietetician poate include unele din aceste recomandări într-un plan individual de tratament.

Comments

comments

in Tratament de admin

One comment

  1. Pingback: Recuperarea pacientului cu vertij | ORLonline.ro @ Clinica Urechii Bucuresti

Leave a Comment